Am alergat în fiecare an la maraton, câteodată mai mulți, altădată mai puțini, unii mai bine, alții de-abia de-abia. Dar nu am renunțat niciodată, pentru că în acele momente în care era cât pe ce să ieșim din cursă, ne-am reamintit motivul pentru care am intrat și asta ne-a împins de la spate, cu fiecare pas. Anul acesta am hotărât să facem și mai mult așa că am devenit parteneri oficiali ai unei curse noi de la Maratonul Internațional Sibiu și anume crosul de 10 kilometri, care a devenit astfel Zacaria 10K.
“Am decis ca, în acest an, să ne implicăm mai mult decât prin simpla noastră participare în calitate de alergători la Maratonul Internațional Sibiu și momentul s-a potrivit perfect cu introducerea crosului de 10 kilometri. În calitatea de parteneri, ne dorim să răsplătim, astfel, comunitatea în care compania noastră a crescut și ne bucurăm să luăm startul alături de întregul Sibiu în această nouă cursă”, a declarat Emilia Țepeș, Director Național Marketing și Vânzări.
Zacaria 10K pornește la ora 9 dimineața din Piața Mare și ajunge în Parcul Subarini, pentru ca apoi să revină în centrul orașului, timpul limită pentru cei 10 kilometri fiind o oră și 20 de minute.
Totodată, anul acesta, numărul acelora dintre noi care și-au făcut curaj să ia startul la maraton este 15, unul fiind chiar înscris la cursa de 42 km. Atât cei care s-au înscris ca alergători, cât și susținătorii lor, au ales să strângă fonduri pentru proiectul “Inimi sănătoase – Spitalul Copiilor”, al Fundației Polisano (citiți despre proiect aici).
“Invităm cât mai mulți sibieni să se înscrie sau să susțină o cauză care le este apropiată de suflet. Este cel mai bun prilej de a-i ajuta pe aceia dintre noi care, prin inițiativele lor, reușesc să pună lucrurile în mișcare și să schimbe pozitiv societatea în care trăim”, a mai spus Emilia Țepeș.
Cei care doresc să susțină echipa Zacaria la Maraton, o pot face în link-urile de mai jos:
- Andrada Vinca
- Cătălin Băltărețu
- Manuela Mațoianu
- Elida Cremene
- Paul Pintea
- Marius Moga
- Simina Olariu
- Alexandru Hategan
- Andrei Simion
- Ruxanda Sarac
- Andrei Hlihor
- Mihaela Ilea
- Sorina Bădilă
- Anca Moldovan
- Georgiana Nadă
Ne vedem în 26 mai!